nimicuri

zbor deasupra unui cuib de… nori

recunosc ca am avut emotii la inceput. era prima oara cand imi luam zborul, dar pana la urma emotiile au trecut si au fost inlocuite de incantare. dupa ce am trecut de mirarea aparuta la vederea interiorului unui avion (wow, ce impresionant! vai de capul meu ce mic si stramt e!!), am trecut la asteptarea decolarii. care bineinteles ca s-a amanat. aeroportul henri coanda era plin de avioane care-si asteptau randul. dupa cateva minute de delai, am inceput sa ne indreptam si noi spre pista. intr-un final ni s-a dat si “ok-ul” si am pornit!

desprinderea de la sol a fost foarte usoara, nu am avut deloc senzatii ciudate. problema a aparut in momentul in care mi-am dat seama ca zgomotul facut de motoare nu se va opri pana la destinatie. de fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, e de dorit sa nu auzi ca se opreste motorul avionului in mijlocul zborului! incercand sa ignor galagia, m-am concentrat pe uitatul pe geam, caci DA, am avut loc la geam. am inceput sa vad pamantul cu copacii lui cu tot tot mai mici, tot mai mici, apoi am intrat intr-o patura groasa si alburie de nori si intr-un final am ajuns acolo sus. sus aproape de soare. era un soare de ma simteam in mijlocul lunii iunie. am impresia ca am si prins un piculet de bronz.

si am tinut-o asa, deasupra norilor, pe care ii puteai foarte usor considera ca sunt facuti din zapada, vreo 2 ore jumate. din cand in cand mai apareau spatii goale intre staturile de nori. dar surpriza! nu vedeai in jos decat alte straturi de nori. ceea ce vroia sa zica ca eram tare tare sus.

sarim peste partea cu dejunul oferit in avion, ca e de-a dreptul neglijabila. am putea insa sa facem referire la faptul ca pe unde mergi, ii recunosti dintre o mie pe romani. vorbesc extrem de tare din dorinta de a se face foarte importanti, cand de fapt devin de-a dreptul penibili. restul si-au petrecut zborul in liniste, citind, ascultand muzica in casti sau dormind.

si ajungem astfel si la partea cu aterizatul. cel care ne-a fost anuntat de catre pilot inca de cand au inceput “formalitatile”. ei, pot sa zic ca partea asta este mult mai interesanta. trecand peste faptul ca am survolat o bucatica de Paris si am avut ocazia sa vad inca de acolo un bouchon, adica mai pe romaneste un traffic jam (:D), am avut ocazia sa simt pret de cateva secunde un gol in stomac. interesanta senzatie. oricum am avut parte de o aterizare extrem de lina. dupa aterizare am inceput sa “bicicletam” catre “locul de parcare”, fapt care a durat… vreo 10 minute. tin sa va spun ca la prima impresie charles de gaule e cam cat jumatate de Brasov. se poate sa ma insel, dar asta a fost impresia mea. este enorm!!!

cam asta a fost aventura zborului. next to come!

P.S. am avut parte si de turbulente, am avut ocazia sa vad cum se zgaltaie aripa avionului, de ziceai ca acum se rupe si totusi nu m-am panicat. deloc.