nimicuri

nesimtirea la ea acasa

ieri am avut activitati casnice. multe. atat la mine, cat si la mada. pentru a continua cu obiceiul de a se muta o data la un an, madaluna mea a decis sa-si schimbe domiciliul. happy happy, joy joy! she’s closer to me now. :-d

1st step: golirea aproape in intregime a celor doua camere.
ce a insemnat asta? in principiu, distrugerea articolelor de mobilier si evacuarea “deseurilor”. cum? o bucata ciocan, multe portii de ras si multi muschi. :p

2nd step: aducerea noilor articole de mobilier si asamblarea lor.
ce a insemnat asta? desfacerea cutiilor, uitat la scheme, scarpinat in cap, uitat iar la scheme, ras, apucat de treaba, ras, terminat asamblare. rezultat final: mobilierul arata exact ca in scheme. ingineri trebuia sa ne facem!

pana aici totul bine. de ce am ales sa vorbesc despre nesimtire? pentru ca imi plac oamenii care vin in vizita atunci cand aud ca omul are treaba. este absolut genial. pe langa treaba pe care o ai de facut, ii mai ai de intretinut si pe oaspeti, care au venit ca sa isi dea cu parerea despre fiecare maruntis: salteaua noului pat e de rahat, culoarea comodei e prea ciudata, apa e prea rece, lumina e prea slaba, televizorul e prea mare, etc etc etc. la un moment dat, m-am hotarat sa nu mai ascult aberatiile nesimtite si sa ma indrept cu pasi hotarati spre casa.

acum intervin cateva intrebari (mai mult retorice):
1. cat de nesimtit trebuie sa fii ca sa te autoinviti la un om acasa cand auzi ca are treaba?
2. cat de nesimtit trebuie sa fii sa te legi de toate lucrurile din casa unui om?
3. daca nu-ti convine ceva, de ce mama dracu’ nu pleci?
4. cat poti rezista alaturi de un asemenea specimen fara sa-l dai in suturi afara sau sa-l bagi in gaura de origine?

concluzia zilei de ieri: mare om, mare caracter, mare bou.

la fin.