nimicuri

Week-end pe Varful Omu

dupa cum promiteam, revin cu povesti si poze de la Omu.

incep a povesti inca din dimineta zilei de sambata, 9 august. ne-am trezit la 6 a.m, plecarea din Brasov fiind planuita pentru ora 7. la 7 si un sfert ne-am intalnit si am pornit cu masina spre Busteni, de unde urma sa luam telecabina pana la Babele. cand am ajuns in Busteni, ce sa vezi? ditamai coada! am stat 3 ore pana am ajuns sa luam telecabina.

view-ul din telecabina la urcare a fo’ de vis
se vede incantarea pe fata mea.

drumul cu telecabina a fost foarte scurt spre uimirea si dezamagirea mea.

si-am ajuns si la Babe si nu am putut sa nu le pozam.

apoi am pornit tileap-tileap spre Omu’. Codruta, ghidul nostru, ne-a grabit un pic de teama de a nu ne prinde ploaia care se anuntase. din fericire am avut parte de o vreme minunata sambata.

am trecut si pe langa Costila

la un moment dat am inceput sa zarim si locul unde trebuia sa ajungem noi. totusi eram inca foarte departe.

dupa ceva timp am facut o mica pauza sa ne odihnim si sa facem niste poze

si intr-un final, am izbandit si am ajuns sus. am arborat si “steagul”.

la statia meteo am facut cunostinta cu cel mai mic si negru meteorolog

de serviciu era insa Ciprian, cel care ne-a gazduit

ne-am familiarizat si cu aparatura meteorologilor

pe la 22.30 a venit Ene pe la gene si ne-am retras la nani

a doua zi de dimineata, ne-am trezit (unii dintre noi) la 7. afara ceata sa o tai cu cutitul

eram deasupra norilor

pe la 12, inca in ceata, ne-am pus la drum. dupa o incercare de a cobori pe Malaiesti, apoi Poiana Izvoarelor si apoi Busteni, am horatat sa mergem pe Valea Cerbului. asta din cauza mea. am uitat sa mentionez ca am un rau de inaltime ingrozitor. si pe deasupra si o febra musculara de zile mari. nu va doresc!

asta-i Valea Cerbului. m-a ingrozit de la inceput cand am vazut cat am de coborat. si eu cu febra musculara de-mi tremurau picioarele ca niste piftii! )

Ginai se pregatea de-un salt mortal

pe drum teddy s-a imprietenit cu un cosas care a inceput sa-i manance pantalonii

poza de grup la un popas de tigara si de facut poze inainte de a intra in padure

shobilica era obosita. in capul ei era vesnica intrebare: “are we there yet?”

am avut norocul sa vedem si o capra neagra.

si mai aveam energia sa ne mai si bucuram.

tot pe drum ne-am mai facut o mica prietena ranita la un piciorus, care ne-a condus pana la Diham.

si intr-un final am iesit din padure si am ajuns in “civilizatie”, intre Diham si Busteni, unde era plin de corturi, manele, gratare si masini.

a urmat drumul pana in Busteni unde lasasem masina. asta a mai insemnat inca vreo ora, o ora jumate. am trecut bineinteles, noi fetele, sa ne luam inele si cristale. apoi tup in masina si da-i si da-i spre casa. iar cand am ajuns sa ma dau jos din masina, mi-am dat seama ca nu mai sunt in stare nici macar de atata lucru fara ajutor. )

a fost frumos si greu in acelasi timp. multumesc pe-aceasta cale inca o data Codrutei.