nimicuri

E vineri si e seara!

Am asteptat ziua asta inca de luni. Discutam pe plantatia de banane cu colegii de suferinta si nu intelegeau dorinta mea de a veni ziua de vineri. Vinerea este pentru mine ziua magica, ziua cea mai asteptata din saptamana. Inseamna ca s-a terminat saptamana de chin si incepe week-end-ul, in care, in mod normal, ar trebui sa ma detase de tot si sa ma odihnesc. Nu are rost sa mai spun ca de prea putine ori imi iese si ma reintorc lunea pe plantatie la fel de obosita si de secatuita. Astazi este o zi speciala. Week-end-ul asta ar trebui sa fie (si sper ca va fi) deosebit. De ce? Pentru ca vreau intr-adevar sa ma refac. Sa ma retrag in varf de munte si sa fiu eu cu mine si cu Alfi (my sweety) aka cutzu’ de serviciu, sa stau la aer, la soare, cu nasul intr-o carte. Sper doar sa ma pot abtine si sa nu-mi mai bag nasul in work related stuff.